Aprecieri pozitive:
Despre "casa mea" pentru două nopți și două zile, Pensiunea Passiflora. Amplasată în mijlocul naturii, la câțiva pasi de Mănăstirea Humor, e o oază de liniște, rustică, cu camere utilate modern, dar cu mobilier si podea din lemn, ceea ce le face primitoare. Mâncarea a fost excelentă (nu am mai mâncat așa o minunăție de ciorbă rădăuțeană, iar mix-grill-ul Passiflora mi-a depășit toate așteptările în materie de gust). Am lăsat la sfârșit fotografia cu cea mai plăcută și amabilă recepționeră (de frumoasă nu mai zic, că se vede cu ochiul liber!). Menționez că la fel de amabilă a fost și colega sa din tura cealaltă. Mulțumesc pe această cale și "stăpânului" locului, Domnul Marian Schiotis, pentru tot ce a pus la dispoziția turiştilor in acest colț de rai şi pentru răbdarea și bunăvoința cu care care a avut grijă ca, la ora imposibilă la care am plecat, să am factura pregătită. Mă voi întoarce cu mare, mare drag și recomand oricui să vină aici.