Descrierea localității și informații utile turiștilor.
Giulești (în maghiară: Máragyulafalva, în germană: Ludwigsdorf) este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, ă din satele Berbești, Ferești, Giulești (reședința) și Mănăstirea.
Marele om politic Ilie Lazar ,a participat la actul Marii Uniri cu votul sau prin credintional imperuna cu morosenii din satele invecinate inbarcati in 40 de carute .
Troița Rednicenilor din hotarul satului Berbești, datată în sec. Al xviii-lea și care, prin elementele ce o compun și prin tratarea lor sculpturală, se înscrie în stilul gotic.Familia Rednic, având descendență nobiliară, cu rezidența în Giulești de Maramures, pe Valea Marei, a dat Maramureșului numeroși preoți și dregători ai comitatului.
Biserica de lemn din Ferești, comuna Giulești, județul Maramureș datează din anul 1700.Lăcașul are hramul „Sfântul Nicolae” și figurează pe lista monumentelor istorice.Biserica, având hramul Sfântul Nicolae, este construită din bârne de stejar în 1690 .Pictura a fost restaurată în prima jumătate a secolului al XIX-lea de un meșter necunoscut. Este în culori vii: roșu aprins, albastru, plus destul de mult alb, deosebit de armonios combinate potrivindu-se cu lumina slabă a interiorului, pentru a sublinia intensitatea acestuia.
Biserica veche de lemn, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Mănăstirea, comuna Giulești, se află pe locul fostului lăcaș monahal care ființase acolo pe la 1560, fiind desființat însă prin 1782, în timpul împăratului Iosif al II-lea. Arhaica bisericuță posedă un clopot datat 1679, ascuns în turla de lemn, acționat fiind cu două frânghii ce dau în pronaos, și un monument funerar din piatră datat 1712. Frescele pe lemn sunt atribuite lui Gheorghe, zugrav din Desești și datate 1783. Un singur perete, cel de la intrare, a fost pictat și la exterior, asta amintind de tradițiile monahale moldave. Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, care existase aici, a fost mutată la Mănăstirea Bixad din Țara Oașului. Înaintea restaurării dulgheriei și tâmplăriei (frescele pe lemn nu au fost deocamdată restaurate, fiind destul de afectate de secolele trecute prin afumare, praf și igrasie), probabil prin anul 2000, niște străini de satul Mănăstirea fotografiaseră și filmaseră peste zi sfintele odoare, frescele, praporii, icoanele sculptate și cele pictate pe sticlă, ușile împărătești lucrate-n aramă, iar în noaptea următoare 22 de icoane, sfinte odoare și ușile din aramă înflorată ale altarului au fost furate de niște necunoscuți. Poliția alertată imediat ar fi descoperit repede o parte din autori (rromi) și din cele furate, dar mai bine de jumătate dintre acestea fuseseră deja ilegal trecute peste granițele țării. În biserică, singura din sat, și în prezent (spre deosebire de marea majoritate a bisericilor maramureșene din lemn, monument istoric) doi preoți oficiază slujbe duminica și la sărbători, în două etape, una pentru enoriașii greco-catolici și apoi alta, pentru cei ortodocși.
Biserica de piatră din Giulești a fost construită în perioada 1884-1888 de credincioși sub îndrumarea inginerului Morandini. Cea mai mare biserica de zid a zonei a fost amplasată pe o colină. Lângă ea se mai văd ruinele biserici vechi datată la sfârșitului secolului XIV.
Se presupune că a fost ridicată de familia nobiliară Rednic, originală din Giulești în timpul episcopului Atanasie Rednic în secolul xviii. Troița este sculptată în stil gotic și are elemente foarte importante. Troița este ă din lemnul crucii pe care se găsește statuia Mântuitorului. În partea dreaptă a Mântuitorului crucificat este o mică statuie ce reprezintă luna și în partea stângă soarele. La baza crucii este o icoană a sfintei Fecioare Maria cu pruncul Isus în brațe. Apoi în dreapta și în stânga icoanei sunt patru statui. În mai multe localități din Maramureș, au existat cruci de hotar construite încă din secolul xvii, dar din nefericire doar cea din Berbești s-a păstrat.
Este situată în localitatea Barsana Maramureș (la 21 de km), pe valea Izei. Vechea biserică de lemn a fost construită în anul 1711 în locul numit „Părul Călugărului” de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună cu fii săi și alți săteni, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru protecție în timpul ciumei mari din anul anterior. Biserica a fost mutată pe Valea Izei în jurul anului 1739 pe locul unui cimitir apărut după lupta cu tătarii de la 1717.
Se afla la 11 km, in localitatea Sighetu Marmatiei a fost construită în 1897, ca închisoare de drept comun, de către administrația austro-ungară. În august 1948 a devenit loc de detenție pentru un grup de studenți, elevi și țărani maramureșeni. În mai 1950 au fost aduși la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga țară (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni), unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați. In prezent funcționează ca si muzeu.
Situat la 11 km, in localitatea Sighetu Marmatiei, deschis în anul 1981, grupează, în principal, o colecție de case specifice zonei Maramureșului. Muzeul a fost inaugurat la 30 mai 1981, după o muncă asiduă de colecționare a exponatelor, începută în 1972 și care continuă și în prezent, prin achiziționarea de noi obiective, în ciuda subfinanțării muzeului. Muzeul cuprinde peste 30 de gospodării, unele mobilate complet cu piesele originale. Casele și gospodăriile conservate, sunt grupate pe principalele subzone ale Maramureșului istoric: Cosău-Mara și Iza Inferioară până la Strâmtura, Iza Mijlocie, Vișeu-Borșa, subzona Tisei și bazinul Ruscovei. Pe lângă gospodăriile românești au mai fost reconstruite o locuință ucraineană, una maghiară și doua case evreiești (în interiorul uneia fiind amenajată o sinagogă sătească).